Mențineți cu ușurință traducerile documentației dvs.
Po4a (PO for anything = PO pentru orice lucru) facilitează traducerea și întreținerea documentației. Acesta extrage materialul traductibil din documentul original și îl plasează într-un fișier PO care este adaptat procesului de traducere. Odată ce acest fișier PO este actualizat de traducător, po4a reintroduce traducerea în structura documentului original pentru a genera un document tradus.
Dacă traducerea este doar parțială, textul original (în limba engleză) este utilizat în locul părților lipsă. Acest lucru asigură faptul că documentația tradusă este întotdeauna actualizată în raport cu originalul și tradusă cât mai bine posibil.
po4a automatizează toate operațiile de întreținere a traducerii cu un singur fișier de configurare care conține configurările și o listă de documente de tradus. po4a le va actualiza automat atunci când se întâmplă ceva.
Formatele acceptate
«po4a» acceptă în prezent următoarele formate:
- asciidoc: formatul AsciiDoc
- man: bătrânul format al paginii de manual
- pod: formatul documentației în linie Perl (POD)
- xml: documente XML generice
- docbook: XML DocBook
- xhtml: documente XHTML
- dia: diagrame Dia necomprimate
- guide: formatul de documentație XML al Gentoo Linux
- wml: documente WML
- sgml: limbajul de marcare standard generalizat (SGML) este fie pentru DTD DebianDoc, fie pentru DTD DocBook
- latex: formatul LaTeX
- tex: documente TeX generice
- texinfo: formatul paginii de informații (info)
- bibtex: formatul bibtex
- text: documente text simple (inclusiv opțiuni pentru markdown, fortunes, secțiunea de prezentare YAML, debian/changelog și debian/control)
- yaml: documente YAML
- rubydoc: documente RubyDoc (RD)
- halibut: sistemul de producție a documentației lui Simon Tatham
- ini: formatul INI
- kernelhelp: mesajele de ajutor ale fiecărei opțiuni de compilare a nucleului
17.06.2024 - a fost publicat po4a 0.73
Îmbunătățește unele mesaje de eroare pentru a ajuta la depanarea problemelor de codificare acum că po4a este mult mai pretențios în această privință (de la v0.70) -- (mai multe detalii).
29.01.2024 - a fost publicat po4a 0.70
Revizuire internă majoră pentru a utiliza PerlIO în loc să vă încurcați manual cu codificările. De asemenea, această versiune corectează multe erori în AsciiDoc, Tex, Markdown, Yaml, TexInfo și în părțile comune. În sfârșit, această versiune conține mai multe îmbunătățiri ale documentației, în special în po4a(7), care acum prezintă mai bine elementele interne potențialilor contribuitori -- (mai multe detalii).
01.01.2023 - a fost publicat po4a 0.69
Îmbunătățește considerabil gestionarea substituenților în XML și curățările interne din jurul Yaml prin îmbinarea celor două analizatoare pe care le aveam. De asemenea, această versiune remediază erori mici în modulele Markdown și Man -- (mai multe detalii).
04.09.2022 - a fost publicat po4a 0.68
Am îmbunătățit foarte mult procesul de „gettextizare” și am rescris mai multe capitole din documentație. De asemenea, «po4a-translate» și «po4a-updatepo» sunt acum depreciate: ar trebui să utilizați în schimb «po4a». În cele din urmă, această versiune corectează unele erori în modulele Markdown și Man -- (mai multe detalii).
14.07.2022 - a fost publicat po4a 0.67
Multe remedieri de erori și îmbunătățiri în AsciiDoc, Man, Mardown, xHTML și în modulele de bază -- (mai multe detalii).
02.01.2022 - a fost publicat po4a 0.66
Opțiune nouă de a selecta elementele Yaml pentru a le traduce; gestionarea mai robustă a tabelelor Asciidoc (+ remedieri de erori și actualizări ale traducerii -- mai multe detalii).
14.11.2021 - a fost publicat po4a 0.65
Permite gruparea mai multor traduceri per fișier POT în modul divizat (+ remediere de erori și actualizări de traduceri -- mai multe detalii).
12.09.2021 - a fost publicat po4a 0.64
Remedieri de erori și actualizări de traducere -- (mai multe detalii).
02.02.2021 - a fost publicat po4a 0.63
Rezolvă o regresie în 0.62 unde traducerea binarelor po4a nu a fost instalată. Plus alte remedieri de erori și actualizări de traducere -- (mai multe detalii).
07.12.2020 - a fost publicat po4a 0.62
Se înlătură încadrarea asciidoc pentru a evita problemele de reformatare și alte corecturi de erori, plus actualizări de traducere -- (mai multe detalii).
05.08.2020 - a fost publicat po4a 0.61
Mai multe remedieri de erori (din nou pentru a nu rupe pachetele Debian care depind de po4a) și actualizări de traducere -- (mai multe detalii).
15.07.2020 - a fost publicat po4a 0.60
Remedieri de erori și actualizări de traducere -- (mai multe detalii).
20.05.2020 - a fost publicat po4a 0.59
Versiune de remediere a erorilor pentru a nu rupe construcția mai multor pachete Debian (între altele) -- (mai multe detalii).
04.05.2020 - a fost publicat po4a 0.58
- Rescrierea tuturor testelor pentru a le face mai robuste și mai puțin permisive.
- Rezolvarea mai multor probleme raportate cu privire la analizatori.
- Rescrierea documentației din motive de claritate și concizie.
- (mai multe detalii).
25.10.2019 - a fost publicat po4a 0.57
Actualizarea traducerii și corectarea unei erori în AsciiDoc -- (mai multe detalii).
06.06.2019 - a fost publicat po4a 0.56
Funcții noi și remedieri de erori, în principal în analizatorul AsciiDoc -- (mai multe detalii).
09.12.2018 - a fost publicat po4a 0.55
Caracteristici noi și remedieri de erori pentru analizatorii individuali și părțile comune -- (mai multe detalii).
30.06.2018 - a fost publicat po4a 0.54
Am remediat tone de erori și am eliminat multe probleme -- (mai multe detalii).
25.05.2018 - a fost publicat po4a 0.53
Cea mai vizibilă schimbare este un nou modul YAML și faptul că Alioth a fost dezactivat -- (mai multe detalii).